Clovnul

Circul! Vine circul!
În fruntea celor care strigă,
E un clovn mic ce-ţi inspiră milă.
Are ochii albaştri ca doi aştri,
Obrazul alb, cu obrajii plasturi.
Emic la stat, cu nasul roşu
Şi capu-i mare, precum coşul.
Ţipă şi face giumbuşlucuri,
Copiii râd, părinţii fac saluturi.
Unu, doi, trei... saltu-i mortal,
Sufletul lui, e pus pe jar.
Lumea toată e în delir,
Şi-n el, inima-i mică, plină de chin.
Sare, tresaltă, se opreşte
Poate sub el, o floare se răneşte...
Aplauze se-aud de peste tot
Cu mintea clară el, deşi-i cât  un cot...
Bluziţa-i roz şi transpirată toată,
Căci dedesupt un bătrânel tresaltă.
Îi este greu, dar n-are a face,
Cei ce-l privesc, văd doar pe vino-ncoace.
Suflă-n trompetă, sare, se frământă,
Dar gândul lui, acasă se afundă.
Fetiţa sa, culcată stă-n pat
De la un salt mortal, coloana -a fracturat.
El geme în interior, de dor şi jale,
Fiindcă-l doare un picior, când calcă tare.
Şi sufletul e gri, şi lumea râde,
Şi-n casa lui, familia întreagă plânge.
Cu masca clovnului pe faţă,
Câştigă un bănuţ, pentr-a lui viaţă.
În dosul ei, lacrima-i cade
Şi iar şi iar, el cade în picioare.
Copiii râd, părinţii fac saluturi
Lacrimi amare, se transformă-n fluturi.
Nu puneţi preţ pe astă întâmplare
Căci s-ar putea o dată, să cadă masca unui clovn. Direct din soare.
Şi atunci, degeaba clovnul strigă întruna:
Circul! Vine circul!
Fiindcă, cu el vine nimicul...
Inima plânge şi timp nu e destul...
Pentru el, clovnul, cel cu suflet scrum...
Clovnul! Circul...